Șeful Direcției de Drumuri Craiova, vizat de o anchetă după ce și-ar fi falsificat actele de studii. Prejudiciul se apropie de un milion de lei

Șeful Direcției de Drumuri Craiova, vizat de o anchetă după ce și-ar fi falsificat actele de studii. Prejudiciul se apropie de un milion de lei
Șeful Direcției de Drumuri Craiova, acuzat că și-a falsificat actele de studii. Sursa foto: Facebook/Bogdan Bratu
Publicat: 23/04/2021, 11:57
Actualizat: 23/04/2021, 14:24

Șeful unei importante instituții publice din România este vizat de o anchetă penală după ce și-ar fi falsificat actele de studii pentru a ocupa respectiva funcție.

Potrivit unor surse GÂNDUL.RO, persoana cu funcție de conducere vizată de procurori este șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, Bogdan Laurențiu Bratu.

Bratu a folosit pentru angajarea pe funcția de conducere o diplomă de la Universitatea Petrol și Gaze Ploiești

Procurorii au informații că Bratu a folosit pentru angajarea în funcția de conducere o diplomă de studii de la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești fără să fi fost absolvent al vreunei facultăți din această universitate, au declarat, pentru Gândul, surse judiciare. Citește mai mult…

Orban: Știu că Bogdan Bratu și-a câștigat prin decizie de instanță repunerea în funcție

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a comentat vineri informațiile referitoare la ancheta în care este vizat șeful Direcției de Drumuri Craiova, Bogdan Bratu, acuzat că și-ar fi falsificat actele de studii pentru a se angaja în respectiva instituție. Citește mai mult…

Șeful Direcției de Drumuri din Craiova, ridicat de polițiști vineri dimineață

Bogdan Bratu a fost ridicat de polițiști vineri dimineață în acest dosar, informează Digi24. Acesta ar fi depus în dosarul de angajare inclusiv o diplomă falsă de licență de la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești.

În CV-ul lui Bogdan Bratu, care e public, apare că a mai terminat două facultăți, ultima – cea de Științe Juridice de la universitatea privată Hyperion, cu doar un an înainte să fie director general al DRDP Craiova.

Știrea inițială:

Șeful unei importante instituții publice din România este vizat de o anchetă penală după ce și-ar fi falsificat actele de studii pentru a ocupa respectiva funcție.

Potrivit unor surse GÂNDUL.RO, persoana cu funcție de conducere vizată de procurori este șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, Bogdan Laurențiu Bratu.

Acesta este acuzat că atunci când s-a angajat în respectiva instituție, ar fi prezentat documente de studii falsificate, care au fost desființate de instanță.

Procurorii susțin că directorul ar fi creat un prejudiciu de aproape un milion de lei din indemnizațiile încasate în baza acestor documente false. Procurorii spun că acesta este doar prejudiciul reclamat până în prezent, însă acesta poate fi modificat pe măsură ce vor apărea mai multe probe în dosar.

„În cursul zilei de 23 aprilie 2021, procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează 3 percheziții domiciliare în județele Giurgiu și Dolj, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, de către o persoană cu funcție de conducere în cadrul unei companii de interes strategic național.

Obiectul cercetărilor îl constituie inducerea și menținerea în eroare a instituției, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente. Prejudiciul reclamat până în prezent este de aproximativ 985.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la angajator, urmând a fi completat și stabilit în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză. (…) Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul instituției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×